Istoria gazelor cerești începe cu izolarea acestuia de către Joseph Priestley în 1772. Câțiva ani mai târziu, Humphrey Davy a remarcat accidental efectul său analgezic, dar acest fapt nu a fost recunoscut de chirurgi, iar gazul a fost apoi folosit în societate pur și simplu pentru distracție. În 1844, o performanță sa dovedit a fi un punct de cotitură în utilizarea protoxidului de azot pentru sedare. În timpul spectacolului, un bărbat aflat sub influența gazului s-a rănit grav la picior, dar rana a rămas neobservată până când efectul gazului a dispărut.Incidentul a fost observat de un dentist local care stătea în public - Horace Wells (1815). -1848), care și-a dat seama că gazul de paradis are aparent un efect de calmare a durerii. A doua zi, Wells conduce un experiment în biroul său. Inspiră protoxid de azot 100% și unul dintre asistenții săi scoate un molar putrezit. Medicul stomatolog observă că, în timp ce se află sub influența gazului, nu simte nicio durere, deși rămâne pe deplin conștient. Aceasta este prima utilizare a gazului de paradis ca anestezic din istoria stomatologiei.